Codul lui Da Vinci Recenzie

4256

 

 

Dan Brown este un autor cunoscut în special în rândul tinerilor. A început cu paşi timizi, scriind trei romane ce nu au avut prea mult succes. Abia cu cel de-al patrulea a dat marea lovitură. Am auzit prima oară de el când eram prin generală. Nu ştiu de ce, dar m-am ferit de fiecare dată de cărţile sale. Chiar dacă îmi pica în mână vreuna dintre ele, o lăsam jos în următoarea secundă. Aveam prieteni pasionaţi de literatura browniană. Vorbeau cu mult interes despre el. Dar parcă tot exista ceva care îmi  inspira neîncredere.

În clasa a noua, profesoara mea de logică a amintit în treacăt de Codul lui Da Vinci, susţinând că e o carte pe care nu orice persoană o poate înţelege, cu atât mai puţin un adolescent. Pentru o clipă, m-a dezgustat felul în care a vorbit. Apoi i-am dat dreptate, amintindu-mi faptul că eu încă nu mă apropiasem de autorul acesta, deci eram în necunoştinţă de cauză. M-am gândit că poate cei care l-au citit au ajuns la concluzia asta după multe cute formate pe frunţile lor de-a lungul paginilor.

Abia acum, întâmplător sau nu, am ajuns să găsesc în biblioteca unei colege cartea asta. Am deschis pentru prima oară în viaţa mea ceva scris de Dan Brown. Şi am ajuns să mă hrănesc cu aşa ceva. Am adorat misterul, acţiunea, felul în care autorul împleteşte realitatea cu ficţiunea, cum arta unui pictor poate să trezească atât de multe suspiciuni.b

Şi totuşi care e realitatea şi care e ficţiunea? Codul lui Da Vinci m-a făcut să-mi pun o mulţime de întrebări legate de originile creştinismului. Mulţi susţin ideea că dacă citeşti aşa ceva s-ar putea să te trezeşti cu credinţa zdruncinată. Oare e posibil ca 500 de pagini să-ţi facă una ca asta? Vă las pe voi să descoperiţi. Într-adevăr, cartea te face să vrei să afli cât mai multe despre religie, vrei să cunoşti adevărul, te informezi, descoperi, mai dai o pagină, rămâi tăcut vreo două minute, mai dai încă o pagină, te revolţi, tremuri, iar mai dai o pagină… Şi totul se reia. Şi te sperie la un moment dat gândul că totul s-ar putea termina.

,,nbSfera care a căzut din cer şi l-a inspirat pe Newton. Inspiraţia care a stârnit mânia bisericii pâna în ziua morţii lui. M-Ă-R-U-L. Mărul.– Dan Brown, Codul lui Da Vinci

Editura RAO este iniţiatoarea Fenomenului Dan Brown în România. A publicat seria completă de romane aparţinând autorului: Codul lui Da Vinci, Fortăreaţa digitală, Îngeri şi demoni, Conspiraţia , Simbolul pierdut , Inferno.

Codul lui Da Vinci  a devenit un besteseller răsunător, intrând în topul de la New York Times Best Seller list în prima săptămână după ce a fost publicată, în 2003.

În 2006, s-a făcut un film după roman, realizat de Columbia Pictures şi de regizorul Ron Howard. În film apar Tom Hanks în rolul lui Robert Langdon, Audrey Tautou ca Sophie Neveu şi Sir Ian McKellen în rolul lui Leigh Teabing.  A fost considerat unul dintre cele mai anticipate filme ale anului şi a fost folosit în deschiderea Festivalului de Film de la Cannes din 2006, deşi primise per total recenzii nesatisfăcătoare.

Brown apare ca unul dintre producătorii executivi ai filmului. El a creat de asemenea coduri suplimentare pentru film. Una dintre piesele lui, Piano, pe care Brown a scris-o şi a cântat-o, apare ca parte din coloana sonoră.Carte-Audio-Dan-Brown-Codul-lui-Da-Vinci-in-romana-207x300

Michael Baigent şi Richard Leigh, autorii cărţii Sângele Sfânt şi Sfântul Graal, apărută tot la editura RAO, îl dau în judecată pe Dan Brown, susţinând că romanul acestuia e plagiat, fiindcă ambele sunt bazate pe teoria că Iisus şi Maria Magdalena au fost căsătoriţi şi au avut un copil, precum şi că linia de sânge încă mai continuă şi azi. Brown câştigă procesul în 2007. Cei doi sunt obligaţi să-i plătească aproape 6 milioane de dolari.

,,Istoria arată că Iisus a fost un om extraordinar, o sursă de inspiraţie pentru oameni. Atâta tot! Acestea sunt toate dovezile necesare. Dar… când eram copil… când eram în acel puţ despre care ţi-a povestit Teabing, credeam că voi muri, Sophie! Ceea ce am făcut, a fost să mă rog. M-am rugat la Iisus să mă ţină în viaţă ca să îmi pot vedea părinţii iar, să pot merge iar la şcoală, să mă pot juca iar cu câinele meu. Câteodată mă întreb dacă eram singur acolo jos. De ce Iisus nu putea fi tată, dar să şi facă toate acele miracole?”- Dan Brown, Codul lui Da Vinci

 

Dorinţa de a afla identitatea asasinului pare a fi ceva banal în comparaţie cu faptul că autorul conturează perfect imaginea unei Biserici uneltitoare, care ascunde adevărata identitate a lui Iisus.

A fost creat chiar un Anti-Cod, cei mai mulţi condamnându-l pe Brown, pentru că a scris o astfel de carte.  Ei au numit-o blasfemie, eu o numesc amprentă. Codul lui Da Vinci îşi lasă amprenta asupra ta, oricât de mult ai încerca să negi asta. E genul de roman la care a-şi tresări mereu, chiar dacă i-aş citi finalul de milioane de ori. Consider că toată povestea în sine e un semn de întrebare. Şi toate răspunsurile pe care le găseşti sau nu, se îneacă în sângele ce-ţi pulsează în artere. Te stingi la ultima pagină citită, o reciteşti pe prima şi inspiri aerul toxic al unui cod pe care l-ai descifrat alături de personajele fictive ale lui Brown, dar oare codul din mintea ta se opreşte aici?

Anunțuri

2 gânduri despre “Codul lui Da Vinci Recenzie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s