Recenzie ,,Epitetele iubirii” de Cristi Giambaşu

epitetele-iubirii_1_fullsize

 

 

Titlu: Epitetele iubirii

Autor: Cristi Giambaşu

Nr. Pagini: 272

Steluţe: 2/5

 

Chiar dacă am avut mari aşteptări de la această carte, se pare că nu a fost tocmai pe gustul meu. Scriitura e impecabilă, dar povestea în sine nu m-a atras absolut deloc. Poate că e vina mea, poate chiar nu există nicio şansă de a apropia astfel de cărţi de mine. Totul mi s-a părut ceva extrem de siropos, făcându-mă să  mă gândesc de cele mai multe ori la De vorbă cu Emma, cele două cărţi fiind apropiate pe alocuri, însă nu pot spune că am fost încantă de vreuna din acestea.

Titlul este unul bine ales, a fost primul lucru care m-a împins de la spate să mă apuc să citesc cartea, dar în urma lecturii am rămas doar cu cât de mult îmi place coperta şi cât de bine ales e titlul. E o carte pentru cei cărora le plac poveştile în care existenţa unui el care e îndrăgostit de o ea este ceva obligatoriu, dacă vrei ceva mai mult, se poate să nu primeşti.

Cartea a fost  destul de ok, dar după cum spuneam, mi s-a părut mult prea siropoasă pentru gusturile mele.

 

Adoptă: elefant | libris | editură

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s