Ce a însemnat pentru mine întâlnirea cu Oana Marin

tumblr_o5d6413hqc1vr6lqio1_540

În urmă cu câteva săptămâni am avut parte de o experienţă uimitoare, atât eu, cât şi dragii mei colegi din Clubul de lectură şi creaţie LABIRINT. Într-o seară de luni ni s-a propus să lucrăm cot la cot cu Oana Marin. Ce să lucrăm? Asta aveam să descoperim ceva mai târziu.

Ne-am aşezat pe jos, începând să glumim şi încercând să uităm de întrebările pe care ni le tot puneam. Oare ce vom face? Oare va fi plictisitor? Oare ne-am strâns aici pentru ca ea să ne studieze cu o lupă?

Ne simţeam ca nişte hamsteri gata pentru experiment.

Îmi amintesc când Oana a intrat pe uşă, plină de încredere, de parcă şi-ar fi făcut o nouă intrare pe scenă pentru o piesă de teatru. Ne-a spus să formăm un cerc (cerc al alcoolicilor avea să-l numească ea mai târziu, cu scopul de a face o glumă). M-am pus intenţionat lângă ea, pentru că nu părea să aibă emoţii de niciun fel în faţa unui grup atât de mare de oameni care stăteau cu ochii numai pe ea. Şi mă călca pe nervi asta. Să nu-ţi tremure ţie vocea, să nu scoţi vreo bâlbuţă, nimic. Mă întrebam cum de reuşea, aşa că m-am gândit că voi afla secretul dacă stau mai aproape de ea. Bineînţeles că n-am aflat nimic.tumblr_o5d6burnrn1vr6lqio1_540

A început prin a ne spune că a adus o pungă de pufuleţi cu ea şi că e gata să împartă cu noi. A urmat un moment amuzant când m-a întrebat dacă vreau şi eram în dubii, căci nu-mi dădeam seama dacă vorbea serios sau era o întrebare capcană. Ne-a pus să ne alegem câte un pufulete şi să-i dăm numele nostru, alături de trei caracteristici ale noastre. Apoi să dăm pufuletele celui din stânga noastră pentru a-l mânca. A fost dubios să o urmăresc pe Oana cum mânca pufuletele ce avea numele meu, m-am simţit înjunghiată. Dar mi-a trecut repede.

Am  experimentat şi un exerciţiu de concentrare. Ne ţineam ochii închişi, gândindu-ne la un măr.

tumblr_o5d67rtmvx1vr6lqio1_540

Mie nu-mi plac merele, motiv pentru care nici n-am reuşit să-mi menţin atenţia prea mult timp asupra acestuia şi am deschis ochii. Îmi priveam colegii cum se legănau cu ochii închişi, sau le tremurau pleoapele, sau îşi deschideau ochii după un moment lung de gândire la acel măr. Începusem să mă întreb dacă a fost cineva care şi-a imaginat mărul muşcat. Sau toţi s-au gândit la un măr întreg? Dacă toţi l-au văzut roşu sau l-au ales verde. Eu una când mă gândesc la mere, deja văd un măr roşu şi mare în gura unui porc, aşa cum apare de cele mai multe ori în desenele animate.

Au urmat tot felul de exerciţii care implicau foarte multă mişcare, iar la final, ne-a pus să ne întindem pe jos, cu ochii închişi. A început să vorbească despre sursa de energie din corpul fiecăruia care se află în dreptul buricului (când am auzit cuvântul buric, am fost la un pas să distrug totul, pentru că mi-a venit să râd; am aflat mai apoi că n-am fost singura nebună care a reacţionat aşa). Apoi Oana a început să vorbească despre cum sursa de energie se plimbă prin corpul nostru, prin piept, prin umeri, coate, genunchi şi degete. A fost plăcut să-i ascult vocea, m-am simţit de parcă eram pe canapeaua unui psiholog care încerca să mă hipnotizeze. Ne-a pus să ne privim mâinile de parcă atunci le-am vedea pentru prima dată, de parcă acela ar fi fost momentul în care ne năşteam a doua oară.

tumblr_o5d69wmeri1vr6lqio1_540

Am fost determinaţi să ne gândim la apa care trece prin noi şi ne purifică. Nu credeam că dacă te concentrezi pe astfel de lucruri, chiar le simţi. Pentru că am simţit căldura atunci când Oana vorbea despre sura de energie. Şi am simţit apa rece care parcă îmi îngheţa fiecare centimetru din carne. Ne-a pus să ne gândim la copilărie, la o zi din acea perioadă, o zi însorită, sau o zi cu ploaie, o zi care ne lipseşte. Şi cu asta a reuşit să ne dea marea lovitură celor mai mulţi, pentru că după ce ne-am deschis ochii şi ne uitam unii la alţii, ne-am îmbrăţişat şi am început să plângem.

Dar a meritat. Pentru că ne-a făcut să apreciem fiecare clipă şi ne-a făcut să înţelegem cât de frumos e să fii uman. Toată întâlnirea a fost ca o terapie, pentru că ne-a eliberat de tot stresul societăţii, de toate minciunile şi răutăţile, pentru că ne-a amintit de inocenţă. Şi pentru că ne-a făcut să ne dăm seama că vrem să ne străduim să fim mai buni. Avem nevoie de asta.

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s