Poate că nu îl ador pe Shakespeare, dar îi iubesc pe actorii care dau viaţă personajelor lui

12715234_10153546332681748_750916983532022781_n

 

 

Am fost la Hamlet şi a fost minunat. Mâine se împlinesc 400 de ani de la moartea lui William Shakespeare. Aşa că am decis să-l sărbătoresc şi eu. Dar ceva mai devreme. Am început printr-un studiu amănunţit al operelor lui şi am sfârşit prin a vedea  o piesă de teatru.

Am încercat de multe ori să-l citesc pe Shakespeare. Şi mi se pare uimitor. Până într-un anumit punct, pentru că la un moment dat încep să mă plictisesc. Nu am reuşit să-mi explic de ce. Dar ştiu sigur un lucru, îi iubesc pe actorii care dau viaţă personajelor lui.

Andrew Hilton a adus o echipă minunată de actori în Craiova. Iar eu am dat fuga la teatru. A fost o plăcere să-l urmăresc pe Hamlet (Alan Mahon) la câţiva metri distanţă de mine. Rând pe rând actorii şi-au luat rolurile în serios; am avut inima sfâşiată atunci când Hamlet a căzut în genunchi şi s-a uitat către public cu ochii plini de lacrimi. Nimeni nu scotea un sunet. În partea a doua chiar şi-a spus o replică, uitându-se la mine. Dar n-am nicio idee ce a spus atunci, pentru că eram atât fascinată de faptul că privirile noastre se intersectau, încât n-am mai auzit nimic.

Ophelia (Isabella Marshall) a făcut pe nebuna într-un mare fel. Chiar am auzit câteva râsete prin sală în acel moment. Şi evident, a fost cineva care a spus ,,Săraca!” atunci când regina i-a anunţat pe ceilalţi că aceasta a murit. Horatio (Alan Coveney) a fost chiar primul care a urcat pe scenă. Şi totodată, cel care a avut ultima replică din spectacol. La final, îl ţinea pe Hamlet în braţe şi în sală a apărut brusc o lumină puternică.

M-am ridicat în picioare şi am aplaudat până când am realizat că mă dureau mâinile. Englezii ăştia şi-au făcut treaba. De minune, aş putea chiar să adaug. I-aş revedea oricând cu plăcere. Dar până atunci… recitesc Hamlet.:)

 

 

Câteva fotografii cu actorii:

 

13082131_1727501790867492_1264447338_n

 

12743503_10153546335396748_1921495942374445209_n

 

13090209_1727501890867482_2103080708_n

 

12669513_10153546333831748_7243502392976419602_n

 

12729010_10153546338886748_7414667312287216272_n

 

poza-9e3e8eace03aca98a52c5ae8fbe178b4b6457115

 

poza-f039d845ca54894c93613fee0e3d4c977dd164a2

 

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s