Citate ,,Romanul adolescentului miop” de Mircea Eliade

Nonconformistul chilug de la Spiru Haret nu credea că cel mai interesant lucru din adolescenţă e dragostea. De aceea, romanul său va fi unul cerebral, dar nu psihologic, nu falsificat de analize. Lipsa succeselor şcolare şi mondene devine o treaptă către o altfel de împlinire. Ţelul pe care şi-l stabileşte adolescentul miop nu este să ajungă ca alţii, ci să ajungă la sine însuţi. În loc să fie imitarea modelelor străine, atingerea unor idealuri stabilite de cei din jur, adolescenţa este o perioadă esenţială a descoperirii de sine. Dar nu numai descoperire, ci şi o veritabilă construire a personalităţii. Un efort susţinut prin voinţă, asceză, singurătate, renunţări. Prin disciplina fermă şi austeritate, prin lecturi aspre, nesfârşite, prin lupte cu duşmanii din afară şi dinlăuntru. Lupta cu mediocritatea, cu buchiseala şi cultura de manual, dar şi cu sentimentalismul, nostalgia, tristeţea. Învingându-şi slăbiciunile şi crescându-şi bogăţiile interioare, Eliade se construieşte ca personalitate.

 

 

Aş vrea să scriu cine sunt, şi nu ştiu. Am scris caiete multe ca să descopăr. N-am izbutit. Romanul meu va fi un roman cu eroi ciudaţi. Sufletele lor nu vor fi liniare, dintr-o singură bucată. Eu n-am întâlnit până acum un asemenea suflet printre adolescenţi. Dar nu-mi voi putea analiza personajele, pentru că nu le cunosc. Nu le pot înţelege adâncurile sufletelor. Mă privesc. Privesc în mine. Atâtea trăsături străine, contradictorii…

Dacă sufletul meu nu e unul, ci o infinitate, cum l-aş putea cunoaşte pe cel adevărat?

Am plâns. Când am pus cartea pe raft, am râs. Am râs de mine. Încă mai sunt sensibil şi visător.