Despre oameni

481abd3fad922a1303777fbdc623d7b9

Cred că e extrem de important să privim dincolo de învelişul exterior, să privim către oamenii care fac parte din locurile pe lângă care trecem zi de zi, oamenii care s-au născut şi au crescut acolo, oamenii care s-au jucat, au zâmbit, au plâns, au greşit, au învăţat.
Bineînţeles că fiecare loc cuprinde, ca tot ce e pământesc, atât persoane bune, cât şi persoane mai puţin bune. Dar el îi primeşte cu braţele deschise pe toţiAm văzut lucruri oribile pe care şi le pot face oamenii unii altora, însă am fost martoră şi la gesturi de tandreţe, de bunătate şi de sacrificiu.*
Suntem peste tot oameni tineri, care cred în poveşti-de-dat-mai-departe, în inocenţă, în muzică, în copii talentaţi, în viitoare genii, în cunoaştere, în emoţie, în frumos.

Simţim totul. Toată durerea, toate gândurile, toate revelaţiile.
Fiecare lucru care ne înconjoară ne-a determinat să avem încredere şi să zburăm pe aripile speranţei.
Suntem oameni care numesc locul acesta, locul în care ne aflăm în momentul de faţă, într-
un mod simplu: acasă. Suntem oameni care cer ajutorul atunci când au nevoie de ceilalţi. Şi care, la rândul lor, ajută întotdeauna. Suntem fragmente cosmice care aleargă după propria cometă, locul acesta. Şi nu îl putem refuza când ne cheamă. Ceea ce e refuzat nu dispare niciodată. Ceea ce e refuzat se transformă în magnet, te trage spre el, te ascunde, te îmbracă, îţi şopteşte că te iubeşte. Da, locul în care te afli acum, te iubeşte. Poate că tu nu îl vei iubi la rândul tău. Dar el te va iubi necondiţionat. Şi de fiecare dată când vei pleca, îţi va duce dorul. Va întoarce paharul cu apă. Ca să plouă, ca să întrebe cât mai e până vii, ca să aştepte, ca să facă totul pe dos – cu entuziasm că te vei întoarce, cu groază că nu o vei face.**
Suntem aici, suntem acum, suntem ceea ce suntem şi vom putea să fim ceea ce ne vom dori să fim. Poate că nu vedem asta de cele mai multe ori, lăsându-ne orbiţi de răutatea şi egoismul unora dintre semenii noștri, de jocurile murdare, de plictis, de presiuni, de oboseală.
Suntem prinşi între quasari şi stres. Dar măcar de data asta, chiar acum, să ne iertăm, să ne recunoaştem greşelile, să ne pierdem pe noi înşine, să ne considerăm din nou copii şi să zâmbim.

*Fragment din ,,Drumul către libertate. Autobiografia unei refugiate din Coreea de Nord” de Yeonmi Park

**Fragment adaptat din volumul ,,Quasar” de Ana Mănescu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s