Cartea-mărturie a unei tinere nord-coreene care a fugit din țara sa: „Nu am ştiut niciodată că libertatea poate fi ceva atât de crud”

Fotografie0322

Yeonmi Park îşi face curaj să împărtăşească povestea ei de viaţă cu toţi oamenii care au destulă răbdare să o asculte, să o citească, să o înţeleagă, să devină una cu ea. La prima vedere, ai fi tentat să afirmi că o tânără de 21 de ani nu prea are ce să povestească, neavând experienţă din cauza vârstei fragede. Dar Yeonmi reuşeşte să te facă să simţi foamea, setea şi nesiguranţa. E o refugiată din Coreea de Nord, o fiinţă care e împinsă de la spate de sărăcie să plece cât mai departe.

Drumul pe care îl parcurge e unul greu, dar chiar şi aşa, acesta o determină să-şi dorească libertatea şi să lupte cu adevărat pentru ea.

S-a născut în perioada anilor ’90, atunci când oamenii din Coreea de Nord mureau pe stradă din cauza foametei, cadavrele le erau mâncate de şobolani, iar la şcoală până şi problemele de matematică se legau de nenorociţii de americani.

O problemă tipică suna cam aşa: Dacă tu ucizi un nenorocit de american şi tovarăşul tău ucide doi, câţi nenorociţi de americani morţi sunt în total? Nu spuneam niciodată doar american – ar fi fost respectuos. Trebuia să fie nenorocit de american, diavol yankeu sau yankeu cu nasul mare. Dacă nu spuneai aşa erai acuzat că eşti prea blând cu duşmanii noştri.

Yeonmi povesteşte cu emoţie momentul în care ajunge în Phenian şi descoperă noi mâncăruri, ea fiind obişnuită doar cu orezul. Tatăl ei se ocupă de contrabanda cu metale preţioase. Se apucă de o astfel de afacere, dorindu-şi să scape din sărăcie şi să ducă o viaţă mai bună, să le ofere fiicelor sale un trai cât se poate de decent. Dar e prins şi condamnat la muncă silnică. E eliberat după câteva luni din cauza unor probleme de sănătate care-şi fac apariţia brusc.

Yeonmi îşi aminteşte cum mânca frunze şi rădăcini pe timpul primăverii, câteodată mânca și libelule, prăjindu-le cu ajutorul unei brichete.

Multor copii le place să alerge după libelule; eu, când le prindeam, le mâncam. Băieţii din cartierul nostru aveau o brichetă de plastic şi m-au învăţat să perpelesc un cap de libelulă la flacără deschisă. Mirosea incredibil, a carne friptă, şi era delicios.

Eunmi, sora mai mare a lui Yeonmi, reuşeşte să fugă din Coreea de Nord, motivându-şi familia să o urmeze. Dar cea mai mare nenorocire a familiei Park e că o pierd, ajungând să creadă că nu o s-o mai revadă vreodată. Yeonmi îşi convinge mama să o însoţească în timp ce trece graniţa spre China, dar tocmai de aici încolo se ivesc adevăratele probleme ce n-au decât rezolvări groaznice. Cele două ajung pe mâna traficanţilor de persoane, iar Yeonmi e martoră la momentul în care mama sa e violată şi mai apoi, vândută unei familii de ţărani.

 

Continuarea pe Hyperliteratura.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s