Jurământ de rătăcire -despre amintirile ce nu se vor rătăci niciodată

juramant de ratacire

Titlu: Jurământ de rătăcire
Autor: Ana Barton
Editură: Herg Benet
Pagini: 272
Steluţe (1-5): 5
Adoptă: editurălibriselefant

Multe îmbrăţişări editurii pentru carte:)

 

 

Jurământ de rătăcire e una dintre cărţile despre care chiar îţi este greu să scrii. Şi ştiţi de ce? Pentru că e extrem de uşor să te rătăceşti printre amintirile stârnite de aceste câteva pagini. Am refuzat să o citesc pe Ana Barton până acum. Nu ştiu motivul. Pur şi simplu nu aveam sentimentul acela că în faţa mea s-ar putea afla ceva extraordinar. Şi mi-am dat seama că m-am înşelat. Încă de la prima pagină mi s-a despicat inima în milioane de bucăţele.

 

Viaţa mea s-a schimbat complet după moartea mea. Pentru că am ratat-o. Moartea, nu viaţa. Sau aşa am crezut atunci, pe loc. C-am ratat. În timp, viaţa s-a şi diluat, s-a şi volatilizat pe alocuri. Am ajuns destul de repede la momentul în care mi-am dat seama că ele nu sunt deloc străine una de alta, nicidecum opuse, cum crede lumea. De fapt, am ratat moartea o dată, viaţa o ratez de mai multe ori pe zi.

 

Cartea asta e atât de eu. Şi sunt convinsă că cel mai mult e atât de Ana. Am rămas uimită când am realizat că mă regăsesc atât de bine în unele întâmplări din roman, lucru care mi se întâmplă extrem de rar. Copilăria, jocurile, viaţa la ţară, mirosurile, frica de apă , înecul. Totul e adânc sădit în interiorul meu. Şi m-a durut când am văzut o parte din mine expusă într-o carte pe care aş fi putut să nu o citesc, o carte care ar fi fost posibil să nu-mi cadă niciodată în mâini. Şi totuşi s-a întâmplat.

Am înţeles că pe Ana Barton nu poţi să o citeşti cu mintea sau cu ochii, am înţeles că n-ai nevoie nici măcar de ochelari. Pe Ana o citeşti cu sufletul deschis şi cu lacrimi care-ţi curg întruna pe obraji.

De fapt, habar nu am care e cea mai veche amintire. Dacă încerc s-o caut, îmi apar în faţa ochilor dimineţile cu miros de cafea, iar eu nu ştiu pe care s-o aleg că-i cea mai veche. Şi nici nu ştiu de ce ar conta care este. Toate sunt nişte dimineţi pentru că-n fiecare vedeam cel puţin două femei care beau cafea. Una dintre ele era întotdeauna bunica mea. Celelalte erau prietenele ei, sora cea mare ori vecinele, mai venea de două ori pe săptămână şi <<femeia cu lapte>> , adică femeia care ne aducea nouă lapte. Mai era şi Coca, draga mea Coca, cea care-o ajuta pe bunica la treburile casei. Despre ea am crezut mult timp că e neam cu noi, neam apropiat. Dar cu ea erau toate cafelele, nici n-o pot separa pe bunică-mea de ea. Singură am văzut-o bând de foarte puţine ori şi n-am avut niciodată senzaţia că i-ar fi priit. (…) Toate primele cafele ale zilelor vieţii mele de cafegioaică le-am băut cu bunica mea. Şi pe următoarele tot aşa o să le beau. E momentul ăla de noi două, ăla în care dorul se lichefiază şi pot să-l beau pe inima goală. Nu ştiu cum s-o descurca ea acolo fără cafea. Sau poate nu e fără. Văd eu când ajung pe lumea ailaltă cum stă treaba. O să iau cu mine şi-un ibric mic, pentru două cafele.

Te asigur, cititorule, că Jurământul de rătăcire al Anei Barton e o carte de care te vei despărţi cu greu, iar atunci când o vei termina, e puţin spus că vei fi răvăşit. Vei avea o tornadă în corpul tău. Dar nu te vei speria.

Dacă am mers până acum pe jurăminte de rătăcire, vreau să fac şi eu un jurământ de citire. Pe viitor mă voi bucura de toate cărţile tale, dragă Ana, le voi citi pe toate, iar ceva mă face să cred şi că le voi iubi pe toate.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s