Fata de la nord de ziuă de Alexandru Voicescu

16195133_1239983952761385_5806027392657124726_n

 

 

Titlu: Fata de la nord de ziuă
Autor: Alexandru Voicescu
Editură: Herg Benet
Pagini: 272
Steluţe (1-5): 5
Adoptă: editurălibriselefant

Multe îmbrăţişări editurii pentru carte:)

 

 

Fata de la nord de ziuă e ca un ghem de aţă. Tragi de firul de aţă, ghemul se roteşte şi cade pe podea. Şi firul intră în ac, iar povestea se ţese puţin câte puţin. Nu, Fata de la nord de ziuă nu se citeşte cu gândul în altă parte, trebuie să fii atent la fiecare detaliu, altfel pierzi esenţa.

Gérard e un profesor de istorie a artei care încearcă să-şi vindece rănile apărute în urma morţii soţiei sale. Se retrage printre fiordurile Norvegiei, suferă, îşi doreşte să moară, dar ştie prea bine că nu ar trebui să se întâmple asta. Dacă moare el, atunci moare şi ea. Sau ce a mai rămas din ea. Povestea porneşte de la numărul 13. Chiar dacă nu avem de-a face cu un personaj superstiţios, 13 era un număr pe care nu-l suportă.

 

Se uită la ultima poză făcută, cea cu un corb alb în zbor, avea un bokeh foarte bun, şi observă că mai era doar 13% din baterie. […] Îşi dorise gheţuri şi cremene, pentru a opri durerea pe care o avea în suflet. Şi alunecă şi căzu. Lovit de piatră, fără mâini care să îl protejeze, aparatul DSRL scoase un nou sunet de alertă. Afişajul roşu care indica nivelul bateriei se schimbase fără niciun avertisment în forma cifrei 12.

 

“Fata” îl găseşte şi îl salvează. Gérard se trezeşte în interiorul Colegiului Angello. E vorba despre un colegiu fără ferestre, cu o arhitectură impresionantă, bazându-se pe lumini nenaturale, un alb ce aproape că orbeşte, un colegiu pentru fete. ,,Sine Anima” e motto-ul după care se desfăşoară fiecare activitate de aici.

Fetele nu au contact cu lumea din exterior, nu au amintiri, sunt apreciate pentru ce repezintă la suprafaţă, interiorul trebuie condus către exterior, sufletul nu are o importanţă prea mare. Ţinuta trebuie să conţină sufletul. Atât.

15936959_1226732157419898_628215588488946150_o

 

Printre Curele din Studio, mantra Am voința unei pietre. Sunt piatra. Pietrele nu simt, pietrele nu vorbesc, pietrele nu au dureri, coşmarurile, neliniştea, labirintul, întrebări precum ,,ce e ziua şi ce e noaptea? ce e alb şi ce e negru? apare legătura strânsă ce se conturează între Fată(Môme) şi el.

 

,,Môme. Mi se spune Môme, şi cât adevăr în acest nume! Pentru că eu, cea adevărată, am murit demult, iar la suprafaţă nu a mai rămas decât copila pierdută în lume.

 

Acţiunea se îndreaptă către un Paris vechi, unde Gérard este un pictor care lucrează alături de Jean Pierre la un Album cu 39 de chipuri, lipsind cel de-al 40-lea.

,, – A durat ani ca să ajungem aici, continuă el cu un glas cald. Şi suntem aproape de final, eu şi contele. 39 de tablouri distincte, formând împreună o singură pictură uriaşă. Cele 40 de chipuri. Unul singur ne lipseşte.

– Al meu, spuse Môme, şoptit.”

 

Povestea în sine este un puzzle căruia trebuie să-i găseşti toate piesele, inclusiv pe cele ascunse sub pat, doar în felul acesta totul se împleteşte, rezultând o frumoasă poveste de dragoste. Fata de la nord de ziuă este despre suferinţă, dorinţa de a muri, vindecare, emoţie, iubire, este o antiteză continuă.

Anunțuri

3 gânduri despre “Fata de la nord de ziuă de Alexandru Voicescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s