Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată de Cristina Nemerovschi

16508792_1251596721600108_1481037364231235605_n

 

 

Titlu: Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată
Autor: Cristina Nemerovschi
Editură: Herg Benet
Pagini: 412
Steluţe (1-5): 5
Adoptă: editurălibriselefant

Multe îmbrăţişări editurii pentru carte:)

 

Dacă îmi urmăriţi recenziile ştiţi deja că am dezvoltat o pasiune pentru Păpuşile, mai apoi o obsesie pentru Rockstar, iar de data aceasta e o pasiune-obsesie pentru Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată.

Mi-am dorit foarte mult să citesc cartea, ştiind că e vorba despre un personaj cu anxietate, atacuri de panică, agorafobie. Am crezut eu că o să-mi placă personajul Ana. Şi nu m-am înşelat.

Ştiu prea bine ce înseamnă să te lupţi cu anxietatea, să o urăşti, să încerci să faci tot posibilul să te prefaci că ea nu există, că totul e în mintea ta bolnavă. La fel cum ştiu şi cum e atunci când o accepţi şi după foarte mult timp poţi să vorbeşti despre ea cu ceilalţi fără să-ţi mai fie teamă că nimeni nu va crede în boala asta. Da, anxietatea e o boală. Şi ştiu foarte bine ce înseamnă drumurile acasă-spital-acasă. Ştiu cum e să ieşi din apartamentul tău, să nu te poţi urca într-un lift, să cobori scările în fugă, să ajungi în faţa blocului şi să realizezi că cei patru pereţi din jurul tău s-au evaporat. Şi de aici începe totul. Tremuri, îţi bate inima prea repede, nu mai poţi respira, ţi se strânge stomacul, te uiţi în jurul tău şi încerci să-ţi imaginezi ăia patru pereţi, vrei să-ţi păcăleşti mintea, dar se pare că nu e prea uşor să faci asta. Te simţi neajutorată şi începi să plângi. Nu ai puterea necesară pentru a face altceva. Şi mai ştiu şi cum e să ajungi în punctul acela în care te izolezi şi nu vrei să vorbeşti cu nimeni, nu vrei să vezi nimic din jurul tău, nu vrei să asculţi poveştile altora, nu-ţi mai pasă. Nici de ei şi nici de tine. Te schimbi, te transformi, eşti de nerecunoscut.

 

Acum, de când eram bolnavă, mi se părea că în rândul oamenilor nu pot decât să mă fac de râs. Să fiu o pacoste atât pentru mine, cât şi pentru ei. Trăgeam de mine să rămân conştientă, trează, să nu alunec în amorţeală, şi ei în general observau, şi mă întrebau dacă mă simt bine, dacă au făcut ceva care m-a deranjat… şi atunci era de o sută de ori mai rău, pentru că începeam să mă simt vinovată pentru faptul că nu pot fi eu însămi, relaxată şi funny, aşa cum obişnuiam pe vremea când le spuneam glume, le povesteam întâmplări amuzante sau pur şi simplu îi ascultam vorbind despre ceva ce conta pentru ei. În ultimele luni, plecasem de fiecare dată dintre oameni cu coada între picioare şi cu ochii în lacrimi.

 

16427356_1250639911695789_876032301237623895_n

 

 

Ana se internează într-un sanatoriu pentru a se face bine. Crede că aici va găsi liniştea de care are nevoie. Dar un sanatoriu nu vine singur, vine la pachet cu alţi oameni, alte probleme, alte stiluri de viaţă, cu un trecut care nu poate fi şters, cu zvonuri şi cu lucruri la care cel mai probabil nu te aştepţi.

 

Dacă aş fi ştiut cum avea să se termine povestea, dacă aş fi intuit finalul, le-aş fi spus celor care adorau legendele astea un pic înspăimântătoare că, într-un loc cu oameni şi fantome, nu fantomele sunt cele mai rele. Că nu fantomele ucid oameni, nu întotdeauna. Că uneori oamenii ucid oameni. Iar teroarea nu e în afara noastră, ci în propria minte. Acolo e iadul cel mai fără scăpare, pentru că-l porţi peste tot cu tine, şi nu-l poţi da deoparte.

 

 

Cititorul ajunge să-i cunoască pe oamenii de aici: Punky, un adolescent rebel şi cu probleme psihice care i se agravează pe parcurs, Sagri, o scriitoare depresivă care va avea un rol important în carte, Sin iubitul acesteia de care Ana se îndrăgosteşte, iar la un moment dat se mai adaugă grupului şi Cris, sora mai mică a Anei, care îşi petrece ceva timp în sanatoriu din dorinţa de a fi alături de Ana. Cris e bipolară şi chiar formează un personaj amuzant, cu simţul umorului, extrem de simpatic. Un alt personaj care aduce zâmbetul pe buzele cititorului este Tanti Matilda.

16265767_1238771959549251_3529647908639904228_n

Îmi place că autoarea s-a documentat în legătură cu bolile, în special anxietatea, pentru că ea e în prim-plan. Atacurile de panică sunt descrise până la cel mai mic detaliu, îmi place că este creată o legătură cu visele/coşmarurile, iar ultima parte a cărţii m-a captivat în totalitate, am fost curioasă în legătură cu finalul, nu mai aveam răbdare, dădeam pagină după pagină. Cristina a ales foarte bine în ceea ce priveşte personajul,,vinovat (chiar nu vreau să-mi scape vreun spoiler 🙂 ) şi am fost indusă în eroare, pentru că am eu am avut în vizor pe altcineva. Iar asta mi-a plăcut la nebunie, că n-am avut dreptate şi că am fost luată prin surprindere.

Cartea e o adevărată călătorie printre gânduri, psihic, emoţii. E o carte care ar trebui citită în special de cei care cred că anxietatea e doar un moft, dar asta nu înseamnă că trebuie să le scape printre degete celorlalţi. Spuneam acum ceva timp că Rockstar e pentru mine pe primul loc, dar iată că Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată l-a întrecut.

Citiţi-o, dragilor, sunt convinsă că o să vă placă.

 

Sunt zile de iarnă sau de toamnă târzie în care deschizi fereastra dimineaţa, ca să respiri aerul rece şi puternic, să te izbească peste faţă ca să te trezească pentru ziua care începe… şi uneori pleci să-ţi faci cafeaua şi mai laşi geamul deschis un pic, cu gândul că te vei întoarce în cameră şi vei face o jumătate de oră yoga, ca să te energizezi şi relaxezi, dar până e gata cafeaua vântul mult prea puternic a izbit geamul de perete, a băgat zăpadă în casă, ţi-a dărâmat ghivecele de flori şi ţi-a împrăştiat foile de hârtie de pe pat.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s