Interviu Anca Zaharia: ,,Trebuie să fii nebun să amâni decizii radicale într-o viață din care mai ai, în cel mai bun caz, vreo 30 de ani înainte”

17498888_1337991582891012_1208577847471192709_n

 

 

,,Anca Zaharia, încă de la debut, scrie o poezie puternică și personală, care te cucerește chiar și fără să-ți dai seama. Volumul se citește ușor și cu plăcere, dai pagină după pagină cu tot mai multă curiozitate, și asta te poate induce la un moment dat în eroare: poți rămâne cu senzația că e doar o poezie inteligentă și ironică, bine ancorată în realitate, actuală, ludică, nonconformist feminină. Dar, după ce ai închis cartea, ai surpriza că e mult mai mult decât atât. Te simți contaminat; de imaginile cuprinse în versuri, de unele finaluri, de întrebări, de stări, de gânduri.


Anca Zaharia este unul dintre acei rari scriitori inteligenți, cu gust impecabil în ce privește literatura scrisă de alții, care a citit și a înțeles îndeajuns de mult încât își permite să se joace chiar și cu acele teme în fața cărora novicii au în general o formă de respect paralizantă, care le inhibă scrisul, ajungând să-l facă ridicol, fals sau clișeic – aflată la polul opus, Zaharia scrie cu ușurință și umor despre moarte, iubire, copilărie, părinți, obsesii, nemulțumiri, dezgust, despre lumea din jur, simțind că tot ceea ce poate fi trăit poate fi de asemenea pus într-o poezie. Și câtă dreptate are!
Ironia rămâne unul dintre punctele forte al acestui volum. E mereu surprinzătoare, vie: „nu-i frumos/să visezi la nemurire/atunci când știi că ești/mort“; „Mata Hari era și ea superbă/cu șoldurile dezgolite ca de amazoană/chiar și puțin după trecerea în veșnicia/pe care și-o petrece complet răvășită/din cauza dezaxaților care îi fură capul/bijuteria ce i-a mai rămas/din muzee//după ce mor voi afla/din păcate abia atunci/dacă tot ce am simțit de-a lungul vieții /a însemnat că așa îți pierzi capul/ sau există și alte moduri“; „în loc de bibelouri am pus cărți/m-am învelit în păturica nouă și i-am mulțumit lui tataia/că e bun și mort și face cadouri la fel ca atunci când trăia și-mi era frică de el“ sau „uneori vezi clar că nu ești el/te minți că sigur te-au adoptat, te-au furat/ți-au zdrelit creierii în copilărie/de nu mai știi de tine//nu ești tac-tu mereu/și asta/abia asta/e o minune“. Când scrie despre iubire, tonul e cald, firesc, original: „marți noaptea vor fi/- 20 de grade, ai zis/nu-i nimic/te despic și dorm în tine/unde e cald/e mereu cald/va fi bine să mă îmbrac cu tine/să mă înconjor cu sângele tău/fierbinte încă și apos aproape transparent//doar pentru o noapte/noaptea de marți/așteptând ziua de după/când nu voi mai suferi de frig/și te voi plânge convulsiv/dorindu-mi să nu te fi făcut /haina mea de zile negre albe /gri grele“.
Sertarul cu ură te contaminează, într-un final, de viață, dar nu una îmbrăcată regulamentar și decent în haine care nu i se potrivesc, menite doar să dea bine în ochiul privitorului, ci una dezgolită și reală, așa cum poate fi și a ta, dacă ai avea curaj s-o privești în față. Iar ăsta e cel mai important și mai sincer lucru pe care-l poate face poezia pentru tine.” – Cristina Nemerovschi

 

  1. Când ai început să scrii?

Am început să scriu din clasa I (mama mă învățase deja să scriu și să citesc), învățam într- școală cu clase paralele pentru că erau prea puțini elevi. Eram cuplați așa: clasa I și clasa a III-a într-o sală, cu o singură învățătoare, și la fel și clasele a II-a și a IV-a. Cum știam deja să scriu în clasa I, nu mă concentram pe liniuțe și „a”-uri și „m”-uri și ce se făcea „pe vremea mea”, ci scriam la finalul caietului ce se preda celor din clasa mai mare, rezolvam cât puteam din exercițiile lor, ba am găsit chiar paragrafe în care îmi dădeam cu părerea, în mod amuzant și pueril, despre ce și cum li se preda celorlalți.

 

2. Ce înseamnă scrisul pentru tine?

Nu știu dacă mai e un stil de viață, ca acum câțiva ani – atunci credeam că o să trăiesc din scris. Acum chiar e așa, dar am ajuns să conștientizez că poți scrie fără a face literatură. E reconfortant, dar și foarte trist. Ca la Ombladon, cam pe-acolo mă situez: „știi, nu ești ce-mi doream să fii”. Asta nu (mai) înseamnă deprimare neapărat, ci cred că sunt într-un fel de stand-by literar.

 

3. Care crezi că sunt duşmanii scrisului?

Lenea, comoditatea. N-aș fi crezut să zic asta, dar varianta mea „pocăită” știe că și alcoolul e un mare dușman. La 20 de ani te minți că tot ce-ți trebuie e așa: foaie, pix, sticlă. Și apoi, teoretic, literatura curge șuvoaie din tine. Dar îmbătrânirea asta emoțională și spirituală te pune altfel în fața nevoilor – altele acum. Vorbesc ca o bătrână și-mi vine să râd de mine. Un lucru e cert: dacă vrei să scrii, scrie! Nu există, în povestea ideală, opreliști, dușmani, așa cum nu există nimic care să te motiveze în afară de realitatea din jur. N-ai nevoie de alcool ca să vezi ce e în jurul tău, n-ai nevoie de țigări ca să gândești boem, n-ai nevoie de droguri ca să ți se pară că wow, ce tare sunt, m-am gândit la o frazare la care nu s-a mai gândit vreun muritor vreodată.
14522727_1168785079811664_51407359017937205_n
4. Descrie în câteva cuvinte viaţa de librar.

Viața mea de librar s-a încheiat în vara anului 2016, după o serie parcă interminabilă de umilințe și nedreptăți. După ce am „librărit” vreme de 3 ani, prin iulie 2016 am zis un gata cu litere mari și mi-am asumat că, dacă sunt într-adevăr bună de ceva, o să fac acel ceva. Librăritul nu avea neapărat de-a face cu asta. Era pasiunea pentru cărți amestecată cu nevoia de un salariu. Mic, fix, frustrant. Mediul cititorilor lipsește, cred, în mare parte, astfel că-n librărie ajung tot soiul de extratereștri cu care n-ai vreo treabă, dar pentru care trebuie să te „prostituezi” (să faci orice ți se zice, să ridici gunoiul aruncat de gunoiul uman cu scârbă pe tejgheaua ta, să nu protestezi în fața nedreptăților etc.) pentru că altfel ești dat afară și vine alt mic geniu-poet în locul tău, care o să înghită șiroaie de umilințe de la toți jegoșii, pe minimul pe economie, până când și el își ia lumea în cap. E un cerc vicios. Și afurisit. Dar din toată această pleiadă de scârboșenii apare în curând cartea „Jurnal de librar” – nimic literar în ea în afară de faptul că relatez cu 100% sinceritate viața dintr-o librărie. Ceea ce, acum, e amuzant. Deci poate iese ceva bun și din cei 3 ani de librărit. Cine știe?

 

5. Care e zona ta de confort şi cum ieşi din ea?

De ceva vreme nu mai am așa ceva, fac zilnic chestii la care înainte nu m-aș fi gândit că-s posibile, îmi fac singură curaj să fiu liberă – așa cum înțeleg eu libertatea de care am nevoie. E al naibii de greu să nu mai ai zonă de confort. Parcă rămâi orfan brusc și tu nu știi să-ți legi șireturile și nu mai ai la cine te întoarce-n brațe, plângându-ți neputința.

 

6. Cum au reacţionat apropiaţii când a apărut ,,Sertarul cu ură”?

Familia mea e una care nu își manifestă decât sentimentele negative (eh, vezi, și mie mi-a ieșit un sertar cu ură). Deci n-am primit mare lucru din partea lor. Nu mă așteptam, oricum. În multe privințe, noi nu existăm pentru ceilalți membri ai familiei. Ceea ce e bine, nu te pot surprinde multe. Iar din partea puținilor prieteni am avut parte de reacții pozitive, de entuziasm și bucurie. De parcă aș fi făcut ceva cu adevărat important. Probabil senzorii mei responsabili de sentimente sunt ușor anihilați, dar nici lipsa de reacție a familiei nu m-a întristat, cum nici bucuria amicilor nu m-a entuziasmat. It is what it is. Un sertar cu aparentă ură, în acest caz.

12107852_962899963733511_819400335445256816_n

7. Ce autori îţi plac şi pentru ce îi apreciezi?

Aici e posibil să nu mă mai opresc din vorbit. Îmi plac foarte, foarte mulți. Români, străini, contemporani sau nu. Acum sunt infinit de recunoscătoare câtorva români contemporani pentru că mi-au aprins și susținut așa, încins, interesul pentru literatura română actuală, pe care o disprețuiam la fel ca atâția alți dobitoci al căror crez e format din stereotipuri: ,,nu citesc, domle, așa ceva, că ce poate fi de capu’ tineretului dăn ziua de az’?!?” Astfel, pe lista oamenilor cărora le sunt recunoscătoare se află Flavius Ardelean (mai ales pentru „Îmblânzitorul apelor”, care m-a pocnit exact unde trebuia spre a mă întoarce cu fața-n sânul prozei de la noi), Andrei Bodiu și Mihail Vakulovski pentru întoarcerea mea la poezie. Petronela Rotar pentru că prin scrierile ei am descoperit că ai voie să scrii și dacă ești femeie. Și mai sunt atâția alții care mi-au influențat întoarcerea asta spre autori români tineri și frumoși despre care nici nu știam că există, dar mai și refuzam să accept că ar exista.

 

8. Ce riscuri ţi-ai asumat ca scriitoare?

Sunt un autor mic, un om la fel, nici n-aș avea ce riscuri să-mi asum au ba.

 

9. Ne pregăteşti ceva nou în materie de scris?

Cum spuneam mai devreme, la Bookfest iese cartea „Jurnal de librar”, o colecție de întâmplări adevărate și tâmpite trăite de mine în cei 3 ani în care am fost librar – dar mai ales în anul 2016, la ultimul astfel de loc de muncă. Dincolo de „Jurnal de librar” nu știu ce ar putea fi și nici n-aș vrea să știu acum.

 

10. Ce ai schimba la oamenii din România? Ce te deranjează cel mai tare?

Aș schimba multe, dar cine zice că aș face bine? Mă deranjează goana asta după senzațional, după extraordinar, mă deranjează că parcă ai păcătui dacă te bucuri de ceva banal, simplu, random. Răutatea gratuită, pasiunea față de caprele vecinului. Cred că mi-ar plăcea să ne permitem o mai mare izolare, să ne permitem să ne selectăm prietenii pe baza unor condiții mai drastice. Trebuie să fii nebun să amâni decizii radicale într-o viață din care mai ai, în cel mai bun caz, vreo 30 de ani înainte.

 

11. Cum ai vrea să fii la bătrâneţe?

Cât mai tânără ca spirit, ca atitudine. Și cu multe tatuaje, cu tricouri cu frunze verzi și skull-uri. Nu hard rock granny, dar nici mamaie care stă-n băț și oftează după poștașul care parcă nu mai vine cu pensia. Decât așa, dacă am de ales, prefer să mor.
12.  Un mesaj pentru cititori?

Citiți până obosiți, apoi luați o pauză de limonadă, o mâncare bună și-un drum lung făcut pe jos, să procesați și să interiorizați tot ce ați citit, apoi reluați până la o eventuală epuizare.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s