Blogul a făcut doi ani + concurs Becks merge la şcoală

untitled

 

 

În urmă cu doi ani s-a născut minunăţia asta a mea pe care o aveţi acum în faţă. Sunt foarte fericită că am luat decizia de a-mi face un blog despre cărţi şi alte lucruri frumoase, că am scris şi rescris multe recenzii, că mi-am împărtăşit părerile cu voi şi că acum se face 24 de luni, iar mie nici nu-mi vine să cred că a trecut atât de repede timpul. Ştiu că de ceva vreme am cam neglijat activitatea de aici, dar asta nu înseamnă că o să moară bloguleţul, o las eu mai moale uneori, însă revin în forţă cât de curând. Atunci când s-a împlinit un an blogul avea alt nume, dar iată că de atunci până acum l-am rebotezat şi aşa o să rămână că-mi place prea mult şi parcă i se potriveşte prea bine.

Cele mai citite articole în acest an:

  1. Interviu Anca Zaharia: ,,Trebuie să fii nebun să amâni decizii radicale într-o viață din care mai ai, în cel mai bun caz, vreo 30 de ani înainte”

  2. Toamna Herg Benet e magică

  3. Interviu Cristina Nemerovschi: ,,Când scriu, nu am deloc senzația că aș face o muncă, și așa sper să rămână, forever”

  4. Interviu Eva Precub: ,,De fiecare dată când am simţit că trebuie să scriu am avut stări prea intense şi imediate, al căror mesaj cred că l-aş fi diluat în proză”

  5. Poezie pretutindeni

  6. Întâlnire cu Marius Aldea

  7. Îmi donez ziua de naştere

  8. Top 10 cărţi citite în 2016

  9. Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată de Cristina Nemerovschi

  10. Citate ,,Romanul adolescentului miop” de Mircea Eliade

  11. SUPERNATURAL – SACRIFICIU, SPERANŢĂ ŞI CURAJ

  12. Noumenoir de Flavius Ardelean

Ca să sărbătorim cum se cuvine şi să vă mulţumesc tuturor pentru că aţi citit şi urmărit ce-am scris de-a lungul timpului aici, o să organizez un concurs. Unul dintre voi va putea câştiga Becks merge la şcoală de Cristina Boncea (că tot e luna în care începe şcoala 🙂 )

994595

Aveţi mai jos condiţiile:

  1. Să fii follower al blogului
  2. Să dai like paginii de facebook a blogului
  3. Să distribui concursul pentru a afla cât mai mulţi oameni
  4. Să-mi laşi într-un comentariu link-ul de distribuire

 

Pe 1 octombrie voi anunţa câştigătorul.

Succes!


6 gânduri despre “Blogul a făcut doi ani + concurs Becks merge la şcoală

Lasă un răspuns la Andreea Elena Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s