Interviu Andrei Zbîrnea: „Am ales în primul rînd să citesc mai mult, abia după aceea să şi scriu.”

Dincolo de versuri, Andrei rămâne un soi de terorist poetic, sentimental, care împarte temător cadavre de hârtie în stânga şi în dreapta, pe fundalul unei muzici venite din alte lumi,

spune Lavinia Bălulescu pe coperta IV a volumului #kazim: (contemporani cu primăvara arabă). Şi are dreptate. Poet tânăr şi talentat, Andrei Zbîrnea ştie cu exactitate cum să transforme realitatea în versuri, catastrofele în artă, având îndemânarea de a arunca asupra cititorilor ritmurile unei melodii sub forma unor ritmuri ale conştiinţei.

     Pentru început, cine e Andrei Zbîrnea? Care îi sunt obsesiile? Şi care îi sunt prejudecăţile în societate?

Îmi place să cred că sînt un tip normal, care încearcă să se adapteze unei societăţi în continuă schimbare. Obsesiile mele se referă la zone aparent antagonice. Poate că nu le-aş numi chiar obsesii, pentru că încerc să le ţin sub control. Sau îmi place să cred că le ţin sub control. Literatură, sport, muzică, filme de artă, călătorii.10377009_947191425310035_3404797699327076896_n

Prefer în egală măsură un meci de la Wimbledon şi un roman de Bohumil Hrabal. Îmi place să scriu despre un album progressive, la fel de mult cum aş urmări un film regizat de Bergman. Obsesii, pasiuni? Cred că oricum le-am spune ele ne fac existenţa mai uşoară. Şi nu ne lasă să ne plictisim. Legat de prejudecăţi, încerc să scap de ele cu orice preţ. Sînt periculoase şi nu îmi fac cinste. Fiecare situaţie trebuie tratată individual, ferindu-ne cît putem de generalizare.

     Dacă ne întoarcem puţin în timp, care a fost punctul de plecare în literatură? Există o persoană de la care ai moştenit pasiunea pentru scris?

NU cred că existat o persoană – nici în familie, nici de la şcoală – de la care să fi moştenit această pasiune. Acum vreo opt sau nouă ani eram în căutarea unei forme de autocunoaştere, dar şi de evoluţie. Am oscilat pentru foarte puţin timp între literatură şi fotografie. Am ales literatura fără ezitare.

Am ales în primul rînd să citesc mai mult, abia după aceea să şi scriu. Cum spunea Florin Iaru la un atelier de scriere, ar fi ideal să scriem o pagină la fiecare 1.000 citite. Încerc să rămîn fidel acestui raport. Cu cît înaintez mai mult pe acest drum, cu atît îmi dau seama că am şi mai multe de învăţat. Şi acesta e un sentiment reconfortant. Am spus că am început literatura ca pe o formă de autocunoaştere. În timp autocunoaşterea a devenit doar o formă particulară a cunoaşterii, care reprezintă şi în prezent motivul principal pentru care citesc, recitesc şi scriu.

     De obicei, contează foarte mult titlul unei cărţi în rândul cititorilor. Cu cât pare mai interesant, cu atât prinde mai bine la public. Cum de ţi-a venit inspiraţia pentru Rock în Praga şi pentru #kazim: (contemporani cu primăvara arabă)?

Ambele titluri au reprezentat faza finală a unei căutari. La Rock în Praga, titlul a fost determinat şi de excursia pe care am făcut-o în 2010 în capitala Cehiei. În plus, muzica pe care o ascultam preoponderent în acea perioadă era muzica metal, muzica rock. Mai mult, după ce am venit cu titlul, editorul ambelor cărţi, Alexandru Voicescu, mi-a spus că nu mă mai lasă să-l schimb.zbirnea-and

Şi s-a dovedit în timp un titlu bun, recognoscibil. La #kazim :(contemporani cu primăvara arabă), titlul mi-a fost sugerat şi de prietena mea, scriitoarea Ana Săndulescu. Mai mult, titlul ăsta e o formă de sinteză a volumului. Cumva efectul a fost atins, oamenii au ţinut minte atît Rock în Praga (RIP, vorba unei prietene), cît şi #kazim: (contemporani cu primăvara arabă).

     

   

     

     Prima parte a volumului tău de debut se intitulează Adela, urmând o serie întreagă de poeme în care repeţi obsesiv numele acesta. Cine e această misterioasă Adela? O muză?

Pentru că au trecut mai bine de patru ani de cînd am lansat acel volum, voi spune fără a putea fi acuzat sau condamnat că Adela nu a existat propriu-zis. Totuşi am avut un punct de plecare pentru acest personaj. În Praga, am întîlnit într-un magazin de suveniruri o vînzătoare, care provenea din Macedonia. Tipa asta a fost declicul pentru personajul Adela. Dar mai departe, apele se separă, personajul şi persoana nu mai au nicio legătură. Cel puţin aparent.

     De unde a pornit ideea cu legătura dintre iederă şi divinitatea feminină?

A pornit ca mai toate acţiunile noastre din ziua de azi de la o căutare pe google sau în wikipedia. Nu există o poveste complicată în spatele acestui poem. Cred că l-am scris destul de repede, gîndindu-mă la Paul Hunter, un jucător de snooker care din păcate a murit de cancer la 27 de ani. Este şi acum unul dintre eroii mei şi un membru al Club 27, din care mai fac parte Tupac, Jim Morrison, Kurt Cobain sau Amy Winehouse. Am mai scris şi despre sau referindu-mă la cîţiva dintre ei.

child in timeiederă MIX

te-ai trezit

trupul tău acoperit de iederă

şi

patul ia forma cămăşii tale

albastru cobalt

coapsele tale. miros de scorţişoară

şi patul se mişcă. paşi de rock and roll

doi nasturi desfăcuţi.cămaşa sfâşiată

riffuri psihedelice

child in time

îmi repeţi obsesiv

de ce iedera acoperă patul?

(din volulmul Rock în Praga)

     Ce satisfacții ai avut de la debutul literar până în prezent?

Cea mai mare satisfacție a unui scriitor aflat la debut este atunci cînd este citit de persoane din afara anturajului său. Mai mult, cînd aceste persoane nu citesc de obicei poezie sau proză (în cazul meu poezie), bucuria este cu atît mai sinceră. Revenind la întrebare, pot spune că a fi citit este principala satisfacție. Premiile, lansările de carte sau lecturile publice sînt și ele importante, dar ocupă planul al doilea.

Totuși, am fost foarte fericit anul acesta (2015) cînd am obținut premiul Festivalului Antares (ediția a XVII-lea), festivalul aflat sub patronajul Filialei Sud-Est a Uniunii Scriitorilor. Propunerea pentru acest premiu a venit din partea criticului literar Radu Voinescu, căruia îi sînt foarte recunoscător pentru tot sprijinul de pînă acum. Un alt moment fain a fost lansarea de la Rock în Praga din 2011, unde au participat mai mult de 80 de persoane. Am în minte o imagine cu o persoană urmărind lansarea de afară, privind tot ce se întîmpla prin fereastră. Dinspre exterior spre interior. Acela a fost un moment foarte fain. Astea ar fi bucuriile ce derivă din scris. Nu trebuie să uităm să ne bucurăm de scris şi de citit. Dacă am spus că a fi citit e principala bucurie ca scriitor, a scrie cred că e împlinirea supremă pentru un autor. Dacă scrisul tău este și ceea ce ai vrea să fie, lucrurile pot să arate cu adevărat bine.

     În  cel de-al doilea volum te legi foarte mult de condiţiile religioase, politice şi chiar aminteşti de câteva lucruri ce au apărut într-un timp în presă. Cât de mult te pasionează zona aceasta?

Cînd am scris cartea eram foarte legat de acele subiecte, pentru că lucram într-o agenţie de presă. Cumva încercam să alchimizez ştirile în material poetic. Nu ştiu în ce măsură am reuşit, însă asta am intenţionat. Cît timp am lucrat la acest volum am avut cîteva obsesii, care de altfel sînt foarte vizibile în întregul volum.

Mă refer la obsesiile socio-politice şi socio-religioase. Una dintre ele şi poate cea mai pregnantă, dar sigur cea mai veche este obsesia pentru episodul Breivik de pe Insula Utoya. Apoi au venit Piaţa Taksim din Istanbul Euromaidanul ucrainean. Ei sînt stîlpii volumului, stîlpi pe care am creionat timid povestea de dragoste. Momentan, schimbîndu-mi zona  de activitate (lucrez în pariuri on-line), am mai puţin timp pentru fluxurile de ştiri, deci şi pentru geopolitică. Într-un fel trebuie să caut alte zone de inspiraţie. Nu îmi place să scriu o carte de două ori. E probabil şi motivul pentru care am publicat doar două cărţi din 2011 şi pînă azi.

#fugadesponsabilitate

aș fi deschis cutia pandorei încă din noaptea aceea mă

priveai vedeam în tine un personaj din tablourile lui

vermeer poate chiar pe fata cu cercel de perlă

(mirosul de carne arsă

mulți oameni de zăpadă

câteva minute în teatrele de operații

iluzia unei fotografii reușite)

și totuși am amânat momentul

(cum spunea mircea ivănescu

de cele mai multe ori rămânem în cameră

și asta se cheamă singurătate)

(din volumul #kazim: contemporani cu primăvara arabă)

     În spatele oricărei poezii se ascunde o amintire, o viziune, un sentiment. Tu eşti cel care alege ce emoţie trezeşte în interiorul unui nou cititor. Cum te simţi ştiind asta?

Mă sperie chestia asta. Încerc să mă gîndesc cît mai puţin la acest aspect. Ţie nu ţi-ar fi frică să ştii că poţi face chestia asta cu propriile tale cuvinte? Cu toate astea, mi-ar plăcea să fiu regizor, antrenor de fotbal sau dirijor de orchestră. E cam aceeaşi senzaţie, numai că efectul e la o scară mult mai înaltă, iar imaginea şi sunetul vor avea întotdeauna întîietate în faţa textului scris. De aceea e mult mai greu ca un text din online să ajungă viral. Cum ar arăta vreodată un text cu şi despre pisici (bine scris şi cu lipici la public) să bată un videoclip cu  grumpy cat? De aceea mi se pare spectaculos cînd un film, o ecranizare, reuşeşte să îi ducă pe oameni la opera literară(vezi Lord of the rings sau Game of thrones)

.

     Ce părere ai despre societatea din România? În zilele noastre, se citeşte tot mai puţină poezie. Consideri că este un dezavantaj?

Nu consider că e nici un avantaj, nici un dezavantaj. Încerc să mă adaptez, să mă duc în zonele de nişă, zone în care găsesc oameni cu preocupări comune. Cu toate astea, încerc să încurajez poezia romînească cumpărîndu-mi cărţile de poezie care îmi plac. E foarte important să cumpărăm cărţi pentru ca ele să poată fi în continuare editate din bani privaţi şi mai puţin din bani din bugetul statului.

Aş prefera să nu vorbesc despre societatea din Romînia prea mult. Voi spune doar că Arsenie Boca, Gabriel Oprea sau Victor Ponta ar putea sau chiar ar trebui să devină surse de inspiraţie pentru personaje literare, dar şi pentru personaje de teatru sau film. În plus, ştirile de la ora 5 care se apropie de o venerabilă vîrstă de 20 de ani, ar trebui să genereze mai multă literatură polţtistă decît în Islanda sau Norvegia. E destul material credeţi-mă. În contextul ăsta poezia pare un fapt desuet, un moft inutil. dar nu e. Priviţi poezia ca pe o formă elegantă de a părăsi terenul de joc, atunci cînd condiţiile meteo-sociale sînt potrivnice.

     Crezi în Dumnezeu? De ce?

Cred în Dumnezeu, nu cred în Biserica Ortodoxă, cred în Dumnezeu, dar nu cred în Arsenie Boca. Cred în Dumnezeu şi cred în lumînările gratuite şi nu în cele care costă 1,5 lei bucata. Cred în Dumnezeu şi nu cred în măicuţele cu Touareg. Cred în Dumnezeu, dar cred şi în spitale şi şcoli sau într-o biserică ce plăteşte impozite şi taie bon fiscal atunci cînd mă taxează cu 1,5 lei pentru o lumînare. Nu cred în moaşte şi sînt îngrozit de cele care urmează.

     Ce ne pregăteşti pe viitor?

Mă chinui de ceva timp la un roman, despre care nu vă pot spune prea multe, pentru că nici eu nu ştiu prea multe. E posibil să am gata un nou volum de versuri pînă va fi gata romanul. Şi posibil un volum de interviuri cu poeţi romîni contemporani. Momentan mă distrez cu jurnalism sportiv şi copywriting pentru cazinouri şi pariuri online. Cine ştie, poate va ieşi literatură chiar din păcănele.

Întîlnire

ai cunoscut orașul & modulațiile sale

lars von trier iese pe geam la fiecare cină în familie

aici nu se admit judecăți de valoare

cîteodată nu-ți plac oamenii

alegi izolarea în locul ședințelor săptămînale de șamanism

breaking news: viețile financiare ale poeților din decembrie

pe marile ecrane în rolurile principale

profesorul de poezie & majoretele de la UCLA

nu ascunde consecințele divorțului

nici stomacul ulceros al tatălui

zi de zi bergman

poposește în

garsoniera ta

sub forma unor torenți neactualizați

renunțarea vine ca tropotul ascuțit

al bocancilor pe asfalt

(poem nou-nouţ trimis de Andrei special pentru interviu, şi foarte apreciat de Simona Popescu)

     Cum te vezi peste 20 de ani?

Mai bătrîn cu douăzeci de ani, sper la fel de entuziast în ceea ce continui să fac.

11888035_10207724070688911_7786140388406738403_n

     Ce le transmiţi celor care te citesc?

Voi scrie în continuare, voi publica doar dacă va fi o treaptă superioară pentru evoluţia mea. Postura cititorului sau a spectatorului e întotdeauna o alternativă excelentă celei de scriitor. Mă bucur însă că primesc semnale şi cunosc oameni noi la fiecare lansare şi lectură pe care o am. TIUK-ul de la Humanitas Braşov a fost un excelent prilej de a mă împrieteni şi de a mă face cunoscut unor oameni foarte faini. Mai mult, unii dintre ei mă citiseră anterior şi aveau amintiri frumoase legate mai ales de Rock în Praga. Revenind la subiect, voi scrie întotdeauna, dar voi publica numai cînd va conta şi ce va conta.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s