Interviu Iulia Ioniţă: ,,Aş putea trăi fără a scrie, dar aş fi ca un mort viu.”

De data aceasta o întâlnim pe Iulia la lansarea primei sale cărţi. Astăzi, 7 februarie, la ora 18:00, ne întâmpină cu un volum interesant despre viaţă, adolescenţă şi evoluţie. Cei mai mulţi susţin că talentul e moştenit de la mama sa, Corina Ozon, autoare a unei trilogii de succes. Să descoperim împreună ce are de spus Iulia în acest interviu, pe care mi l-a acordat cu câteva zile în urmă.

 

Spune-ne câteva lucruri despre tine, despre adolescenta rebelă care îşi va pune de acum încolo amprenta asupra literaturii române.

 Despre mine pot să spun că sunt genul de persoană care luptă foarte mult până obţine ceea ce îşi doreşte, şi care se bazează şi pe alte lucruri decât aparenţele. Rebelă nu pot spune în ce masură sunt. Mai degrabă nepăsătoare de cum mă văd ceilalţi.

 

Eu una te-am descoperit iniţial pe blogul tău, înainte să se audă prin Universul ăsta al reţelelor de socializare că vrei să publici. Acesta reprezintă punctul tău de plecare? Blogul e cel care ţi-a dat acel impuls de care aveai nevoie pentru a face ceva mai mult?

 Blogul l-am facut dintr-o joacă,  pe la sfârşitul lui 2009. Nu ştiu dacă reprezintă un impuls, cât un punct important de plecare. Evoluţia încă se vede din postările mai vechi şi până acum. Cât cu scrisul, oricum scriu cam de când mă ştiu. Mereu am pus suflet în asta, mereu am simţit lucrurile niţel mai profund decât cei din jur, şi, neînţelegându-mă cu ei, am început blogul. Cartea e un goal ceva mai separat. Am scris-o recent, deşi o am în minte de ani întregi. Deci, două pasiuni diferite care se intersectează. Şi se susţin reciproc.

 

 

Îmi amintesc că la un moment dat ai spus ,, Vreau să deschid niște ochi. Și să închid niște guri. Degetele astea din spatele tastaturii, care o bat neîncetat, pot ofensa mințile închise.” Dezvoltă puţin ideea. Ce te-a determinat să spui asta?

 Ma gândeam la câţi oameni de treabă am în jur, oameni care, efectiv, radiază de potenţial şi virtuţi, dar se lasă traşi în jos de nişte guri rele cu minţi închise. Vreau să deschid ochii oamenilor capabili şi să închid gurile celor ce îi descurajează. Să îi ofensez şi, de ce nu, şochez.

 

Ai scris pe blog ceva ce mi-a rămas impregnat în minte ,,Încep să nu mai devin blogger, ci scriitor. Şi, cred că… îmi convine.” Devenind scriitoare, ai de gând să renunţi la blogging?

Niciodată nu am să renunţ la blogging. Doar că devin ceva ce în sfârşit mi-am dorit cu adevărat şi simt că am fost facută pentru asta. It takes over the blogging, you know.

 

Ce reprezintă scrisul pentru tine? Ai putea trăi fără aşa ceva?

 Reprezintă cam totul. Din punct de vedere spiritual. Da, aş putea trăi fără a scrie, dar aş fi ca un mort viu. Rutină şi firesc. Nu pentru mine.

 

Cine ai simţit că te-a susţinut cel mai mult pe acest drum al scrisului? Ce te-a motivat să publici?

 Cel mai mult m-au susţinut mama, bineînţeles, care e scritoare de asemenea, iubitul meu şi cea mai bună prietenă a mea. Şi, pe parcursul publicării, logic că şi cei de la editură cu care am o relaţie foarte bună. Nu m-a motivat ceva anume. Personajele au vrut să iasă din mine. Şi să fie reale. Iar eu am ascultat de ele.

 

 

Descrie-ţi în câteva cuvinte prima ta carte. La ce ne putem aştepta?

 Sex, droguri, alcool, nopţi lungi, rockeri, trupe, actori, manelişti, mafioţi, incest,  violuri, analiză psihologică şi evoluţie.

 

 

Ce faci atunci când nu te ocupi cu scrisul? Ai o altă metodă prin care să-ţi linişteşti avalanşa de gânduri?

 Muzica e principala mea pasiune. Mereu am visat să fiu un rockstar, am făcut câteva luni canto şi chitară, dar fără speranţă. Pur şi simplu nu s-a prins de mine, dar apoi am realizat că nu vreau neapărat să cânt, cât să ascult. Muzica o simt foarte mult şi mă ajută să îmi echilibrez stările. Şi mă inspiră şi, la rândul meu, mă regăsesc în muzică.

 

 

Care sunt laitmotivele tale în viaţă?

 Sa trăiesc viaţa cât de mult pot şi cum îmi place, fără să mă stresez prea mult. O singură dată sunt Iulia. Mă uit în jur, şi chiar încep să apreciez asta din ce în ce mai mult. Ar mai fi, bineînţeles, şi scrisul.

 

 

Care sunt scriitorii români contemporani pe care îi citeşti de fiecare dată cu plăcere?

 Pot spune Corina Ozon, deşi ar fi lame pentru că e mama mea, dar Corina Ozon :), mi-au mai plăcut ,,Cimitirul” lui Teleşpan, şi romanul „Octopussy” al Cristinei Boncea, care este şi o foarte apropiată prietenă.