Jurnal – despre cum arta înseamnă suferinţă

 

 

Atunci când am decis să-l citesc pe Chuck Palahniuk, nu eram sigură ce carte să aleg. Am pus mâna pe Jurnal, neştiind foarte multe despre povestea din spatele copertelor frumos colorate. M-am gândit că voi descoperi un jurnal ţinut de un personaj adolescent, m-am gândit că mă voi bucura de ceva despre visuri, speranţe, dorinţe şi eşecuri.

Spre surprinderea mea, am avut parte de artă, violenţă şi suferinţă în fiecare literă, fiecare cuvânt, fiecare pagină din jurnalul lui Misty Tracy Wilmot, o artistă care renunţă  la tot ce înseamnă pictură în momentul în care se căsătoreşte cu Peter.

Cartea începe cu propoziţia ,,Azi e cea mai lungă zi a anului – dar care zi nu e aşa?”. Şi de ce să nu spun că tocmai asta m-a determinat să mă arunc într-o aventură alături de personajele lui Palahniuk?

Misty ţine un jurnal cât timp soţul ei se află în comă în urma unei sinucideri eşuate. Ea e sunată de persoanele cărora Peter le-a reparat casele, pentru că el ascunsese sub ziduri diferite încăperi. Atunci când zidul era spart, erau descoperite o mulţime de mesaje scrise pe pereţi: ,,tu, o molimă, târând după tine toate eşecurile şi gunoaiele”, ,,nu-i treaba mea să le iau gâtul, ea e călăul”, ,,o să mori şi lumea va fi mai bună”.

Angel Delaporte e personajul care ştie să privească dincolo de rândurile înşirate fără niciun înţeles la prima vedere. El poate să ghicească fiecare emoţie pe care a trăit-o Peter în momentul în care a pus punctul deasupra lui i sau când a făcut bucla lui g.

,,Grafologia spune că scrisul de mână dezvăluie cele trei laturi ale personalităţii umane. Tot ce se coboară sub nivelul cuvintelor, cum ar fi codiţe de la g sau y, ţine de subconştientul tău. Sau ceea ce Froid a numit id-ul tău. Cea mai animalică latură a ta. Dacă e înclinată spre dreapta înseamnă că te deschizi înspre viitor şi la lumea din faţa ta. Dacă, din contră, codiţa e înclinată spre stânga, înseamnă că eşti blocat în trecut şi pe propria ta pesoană.”

Cartea conţine o mulţime de detalii despre cum se intoxicau pictorii cu plumb, pentru că băgau pensulele în gură, sau despre alte boli ale lor care i-au făcut să creeze capodopere. Sunt daţi ca exemple Velasquez, El Greco, Goya, Gainsborough, Vermeer, Hans Holbein. Urmând ideea că ,,marii artiști sunt niște invalizi de primă mână”, seria aceasta continuă cu Klee ,,cu scleroza care i-a futut articulațiile”, cu Frida Kahlo ,,cu problemele ei de coloană din cauza cărora i s-au umplut picioarele de supurații”, cu surorile Bronte si tuberculoza lor, Mark Rothko și sinuciderea lui, cu Jonathan Swift cu sindromul Meniere, Nietzsche și sifilisul lui, cu Michelangelo, maniacul depresiv. Fiecare artist are un handicap, pentru că oamenii normali nu pot fi artişti de primă mână.

Palahniuk creează o lume în care arta pură e plătită cu suferinţă. Misty este cea care suferă de fiecare dată când pictura e mult prea departe de ea, însă toată durerea asta e amplificată când începe să picteze din nou şi aproape că nu se mai poate opri. Pictează fără să vadă, doar simte cum arta îi circulă prin vene. Şi cele mai groaznice momente sunt cele în care îşi priveşte creaţia. Iar acolo, pe acele pânze, nu e altceva decât chin, moarte şi apocalipsă. Totul e o luptă continuă căreia Misty trebuie să înveţe să-i facă faţă, chiar dacă iniţial pare doar o laşă.

Jurnal e despre cum pot cele mai cumplite lucruri să se transforme în artă, despre cum oamenii aleargă involuntar după durere, dar nu fac altceva decât să se plângă atunci când o ajung din urmă, despre cum fiecare fiinţă e nemuritoare, doar că niciuna nu vrea să recunoască, despre cum ne grăbim în fiecare zi, minţindu-ne că e ultima din viaţa noastră nesfârşită, despre cum ne îmbătrânim singuri ori de câte ori ne aflăm în faţa oglinzii, despre zâmbetele false pe care le oferim celor din jurul nostru doar pentru a fi lăsaţi în pace, despre defecte şi ticuri nervoase, despre tot ce e uman.

,,Platon avea dreptate. Suntem cu toţii nemuritori. Nu murim nici dacă am vrea treaba asta. De-ar putea să-şi aducă aminte măcar asta, în fiecare zi din viaţa ei, în fiecare minut din viaţa ei.”